
Cursul se adreseaza tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani, indiferent de experiența în științele spirituale sau inițierile energetice acumulate.
La acest curs vom învața metode pentru echilibrarea energetică atât a corpului fizic cât și a corpurilor emoțional și mental.
In cadrul acestui curs veți primi cunoștințele și inițierile corespunzatoare primelor două grade de practicant și avansați, o tehnica energetica foarte eficienta pentru recâștigarea echilibrului energetic.
Este de fapt o occidentalizare a tehnicilor Reiki.
Cele patru simboluri traditionale japoneze sunt esențiale, lor adăugându-li-se un număr de simboluri, care variaza de la o școală la școală, primite prin channeling de diverși Maeștri Reiki, și a căror eficiență a fost dovedită de practică.
Sistemul este structurat pe doua grade de predare, două de practicant și avansați, iar cel de-al treilea de Maestru.
Gradele unu și doi cu durata de trei ore
Gradul trei avansați cu durata de trei ore
Gradul patru de Maestru, cu durata de trei ore.
• Simbolul Cho Ku Rei pentru protecția noastră și a pacientului, purificarea spațiilor, armonizare.
• Simbolul Sei He Ki pentru vindecarea corpurilor emoțional și mental, pentru protectie psihică, îmbunătațirea memoriei, tratarea dependențelor, echilibrarea emisferelor celebrale.
• Simbolul Hon Sha Ze Sho Nen, pentru redobândirea puterii personale, pentru terapii la distanță și vindecarea la ditanță, conectează întregul sistem nervos cu chakrele.
Se predau tehnicile esentiale de autotratament și tratament, semnificațiile și utilizările simbolurilor, Acordajul (Sintonia) de vindecare cu simboluri.
Se exersează absolut toate tehnicile de lucru cu energia Reiki.
Se învață modul în care se trasează – activează simbolurile.
Participanții vor primi suportul de curs și diploma aferentă fiecărui nivel de inițiere și pregătire.
Prețul investiției voastre este de:
Daca iți dorești o schimbare în viața ta, acum este momentul să faci acest pas. “Dacă vei continua să faci aceleași lucruri, nu te aștepta la rezultate diferite!” - Albert Einstein
Rezervă-ți locul printr-un e-mail cu numele tău la contact@energoterapie-reiki.ro sau la telefon 0723 595 242
Rezervă-ți locul printr-un e-mail cu numele tău la contact@energoterapie-reiki.ro sau la telefon 0723 595 242