Acolo unde este si spirit si materie, caci una sunt amândoua,
Acolo unde iubirea se daruie întru armonia si perfectiunea Creatiei,
Acolo vom calatori împreuna,
Pe tarâmul unde miracolul este acea picatura de Lumina care ne indica Drumul…

Generalitati tratament KARUNA – REIKI

Generalitati tratament KARUNA - REIKI      În limba sanscrită cuvântul „karuna” are semnificaţia de iubire necondiţionată şi compasiune. Acestea reprezintă de fapt şi esenţa sistemului de vindecare. Prin practicarea tratamentului Karuna-Reiki se dezvoltă toate calităţile necesare pentru a conştientiza că adevărul suprem şi IUBIREA sunt unice şi că numai prin iubire putem să atingem ţelul suprem al evoluţiei – ILUMINAREA. Compasiunea cultivată de Karuna se diferenţiază de „milă”, este o compasiune detaşată, dar nu rece şi, dimpotrivă, cât se poate de caldă şi confortantă. Compasiunea presupune ÎNŢELEGERE ŞI IERTARE… Înţelegerea presupune CUNOAŞTERE, iar iertarea presupune iniţial IERTARE DE SINE. Tot în limba sanscrită, particula „kar” – componentă a cuvântului Karuna – are semnificaţia de trezire, acceptare şi realitate. Trezirea are aici semnificaţii multiple. În primul rând se referă la trezirea din starea de somnambulism spiritual, în care se află majoritatea oamenilor şi, în al doilea rând, se referă la accesarea forţei interioare specifice şi caracteristice fiecărei persoane în parte. Fiecare dintre noi este înzestrat cu o sumedenie de daruri divine, cu care venim la întrupare, daruri care se completează pe parcursul existenţei cu altele, bineînţeles în funcţie de strădaniile personale de a face bine, de a ajuta şi de a ne purifica. Buddha spune ca: „TOT CEEA CE SUNTEM ESTE REZULTATUL A CEEA CE AM GÂNDIT PÂNĂ ACUM”.

Tratamentul Karuna-Reiki

Tratamentul Karuna-Reiki foloseste o serie de simboluri pentru vindecarea pacientului. Iata care sunt aceste simboluri:

– Simbolul ZONAR – Arhanghelul Gabriel (Gavriil);
– Simbolul HALU – Arhanghelul Rafael (Rafail);
– Simbolul Harth – Maica Domnului; Kwan Yin;
– Simbolul RAMA – Arhanghelul Mihail (Michael);
– Simbolul GNOSA – Îngerii Înţelepciunii;
– Simbolul KRYIA (KRIYA) – Îngerii creativităţii;
– Simbolul JAVA – Îngerii Naturii şi ai Armoniei;
– Simbolul SHANTI – Îngerii Păcii şi ai Ajutorării;
– Simbolul OM (AUM) – Îngerii Purităţii şi ai Armoniei Divine;
– Simbolul DAI KO MYO – Arhanghelul Metatron;
– Simbolul DAI KO MYO HBETAN – Arhanghelul Metatron;
– Simbolul ŞARPELE DE FOC – Îngerii Răbdării;
– Simbolul DRAGONUL DE FOC – Îngerii Evoluţiei Spirituale.

Caracteristicile simbolurilor utilizate in tratamentul Karuna-Reiki:

SIMBOLUL ZONAR

Caracteristicile simbolurilor utilizate in tratamentul Karuna-Reiki– Utilizarea Zonar in tratamentul Karuna-Reiki reprezintă legătura de lucru cu vieţile trecute;
– Zonar are rolul de vindecare profundă la nivel celular. Vindecarea adusă de simbolul Zonar este intermediată de Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) la care acest simbol conectează. Cu alte cuvinte, acolo unde se aplică simbolul Zonar se face simţită prezenţa acestui Arhanghel;
– Zonar poate fi folosit pentru tratamentul unor afecţiuni de natură karmică;
– Simbolul Zonar se foloseşte in tratamentul Karuna-Reiki şi pentru vindecarea relaţiilor. Relaţiile interumane sunt de cele mai multe ori de natură karmică, astfel că membrii acestora au întotdeauna ceva de învăţat unul de la altul sau, în cazurile mai nefericite, au de efectuat diferite plăţi karmice încrucişate. Vindecarea relaţiilor, folosind simbolul Zonar, se face analog vindecării bolilor karmice, trimiţând însă lumină relaţiei în sine. Nu trebuie să uităm că în orice fel de relaţie interumană există cel puţin două categorii de participanţi: cei care formează relaţia (parteneri, iubiţi, soţi, etc.) şi relaţia în sine. Fiecărei relaţii interumane, indiferent de natura acesteia, îi este ataşată o entitate a relaţiei şi tocmai către aceasta vom emite energia Reiki, rugându-l pe Arhanghelul Gavriil să o vindece;
– Simbolul Zonar elimină suferinţa asociată vindecării emoţionale;
– O altă aplicaţie a simbolului Zonar şi anume „coaserea” biocâmpurilor;
– Zonar „sigilează” biocâmpurile pentru ca acestea să nu mai fie afectate pe viitor.

SIMBOLUL HALU

– Una din funcţiile principale ale simbolului Halu in tratamentul Karuna-Reiki este cea de protecţie globală. Protecţia globală implică mai multe niveluri: fizic, mental, sufletesc şi spiritual. Halu are capacitatea să se ocupe de toate aceste niveluri.
– La nivel energetic, simbolul Halu creează o piramidă de lumină şi protecţie a biocâmpurilor şi a structurilor energetice fundamentale. Această caracteristică a simbolului îl face util, în special în situaţiile în care suntem nevoiţi să mergem în locuri foarte aglomerate sau în locuri puternic încărcate negativ de unde se pot prelua o serie de energii malefice care, în mod evident, pot afecta persoana.
– In tratamentul Karuna-Reiki, simbolul Halu are rolul de îndepărtare a sentimentelor de nesiguranţă personală, astfel ca tracul sau anxietatea socială se pot elimina într-o clipită, cel puţin în situaţiile urgente care necesită acest lucru. Tot ceea ce reprezintă nesiguranţă mentală, greutate în luarea deciziilor, nehotărâre generală sau incongruenţă a gândurilor personale cu faptele – toate acestea pot fi îndepărtate aplicând simbolul Halu. Întărind conexiunile energetice dintre chakre şi asigurând astfel un flux mai eficient al energiei prin corp, acest SIMBOL ÎNTĂREŞTE ÎNCREDEREA NOI ÎNŞINE şi ajută la luarea deciziilor corecte în momentele optime.
– Simbolul Halu, prin aplicarea sa pe chakrele principale fereşte de agresiunile fizice. Nu cred că îi place cuiva să fie muşcat de câinii de pe stradă sau atacat de hoţii de buzunare sau, mai rău, de cine ştie ce persoane răuvoitoare înzestrate cu bâte, cuţite şi alte arme de acest gen. Tocmai de aceea, dacă ştiţi că aţi putea fi supuşi unor astfel de situaţii este bine ca terapeurul să aplice simbolul Halu cât mai des.
– Halu aplicat de terapeut în dreptul chakrei celui de-al treilea ochi (Ajna) protejează împotriva agresiunilor mentale şi a manipulării.
– Halu conectează la energiile Sfântului Arhanghel Rafael. Rafael înseamnă „puterea iubirii divine mă vindecă şi mă întăreşte”.
– In tratamentul Karuna-Reiki, simbolul Halu asistă persoanele în detaşarea de emoţiile negative care pot să fie blocate la diverse niveluri ale structurilor energetice proprii.Simbolul Halu ne ajută să conştientizăm propriile greşeli, evitând astfel să aruncăm vina pe altcineva pentru diverse situaţii de viaţă.
– Altă capacitate a simbolului halu, este aceea că rupe schemele negative mentale inconştiente.
– Halu se utilizează, de asemenea, in tratamentul Karuna-Reiki pentru purificarea locurilor, a locuintelor, a spatiilor cu orice fel de destinatie.
– Energia simbolului halu creează adevărate raze „laser” de lumină care anihilează răul şi energiile negative şi care îndepărtează agresiunile energetice şi efectele acestora.

SIMBOLUL HARTH

– In tratamentul Karuna-Reiki simbolul Harth umple pur şi simplu de lumină şi iubire locurile în care este aplicat. In mod tradiţional se consideră că acesta conectează la energiile vindecătoare ale Maicii Domnului şi la cele ale zeiţei compasiunii – Kwan Yin.
– Simbolul Harth promovează supremaţia inimii şi creşte astfel intuiţia.
– Harth îmbunătăţeşte comunicarea cu ghizii spirituali şi orientează persoana către ascultarea sfaturilor acestora.
– Poate cea mai importantă funcţie a simbolului Harth in tratamentul Karuna-Reiki este aceea de reglare a relaţiilor interumane.
– Simbolul Harth este un adjuvant puternic în tratamentul problemelor cardiace atunci când se aplică în dreptul chakrei inimii.
– Din punct de vedere energetic medicina psihosomatică – ramură a medicinii alopate de generaţia nouă, afirmă că raţiunea şi trăirile intense, fie ele bune sau rele, influenţează în mod clar funcţionarea trupească, de aici şi utilizarea simbolului Harth pentru tratarea afecţiunilor de natură psihosomatică şi psihoemoţională care din nefericire se întâlnesc foarte des în rândul semenilor.
– Simbolul Harth dezvoltă compasiunea şi creşte stima de sine, amplificând autocontrolul emoţional.
– Harth împreună cu simbolul Java, împiedică manipularea emoţională exterioară, astfel că persoana devine mult mai conştientă de sine şi de alţii.
– O altă aplicaţie a simbolului Harth in tratamentul Karuna-Reiki, care pare să fie de mare actualitate, este folosirea energiilor simbolului Harth pentru reglarea relaţiilor dintre părinţi şi copii.
– Utilizarea simbolului Harth in tratamentul Karuna-Reiki amplifică asertivitatea, eliminând comportamentele pasive, agresive sau pasiv-agresive, motiv pentru care simbolul acesta este o unealtă de efect puternic în tratamentul relaţiilor de orice fel.

SIMBOLUL RAMA

– Cuvântul de ordine al acestui simbol este împământarea şi echilibrul.
– Utilizarea simbolului Rama in tratamentul Karuna-Reiki, mai precis aplicarea acestuia pe chakrele secundare ale tălpilor, face ca persoana să devină „ un canal curat şi perfect ” prin care circulă energia. Simbolul ELIMINĂ BLOCAJELE ŞI ENERGIA STAGNANTĂ tot în acest mod şi asistă la deblocarea meridianelor energetice.
– Rama echilibrează această circulaţie de sus în jos şi de jos în sus, având ca efect o mai bună integrare a persoanei în mediul de viaţă. Această integrare se traduce de multe ori prin faptul că se amplifică capacitatea de adaptare la situaţii de viaţă noi şi din cele mai diverse.
– Tratamentul Karuna-Reiki utilizeaza simbolul Rama pentru a elimina uitarea şi lapsusurile mentale.
– Rama ajută la eliminarea stărilor de oboseală şi de epuizare pe toate nivelurile.
– Rama este unul dintre cele mai eficiente simboluri pentru purificarea camerelor şi a spaţiilor în general.
– Arhanghelul corespunzător simbolului Rama este Sfântul Arhanghel Mihail. Numele său înseamnă, în traducere românească, “cel care este asemenea lui DUMNEZEU”.
– Rama are o eficienţă deosebită pentru protecţia împotriva vamperismului energetic.
– Rama reaprinde flacăra pasiunii în relaţiile de iubire în care latura sexuală nu este foarte prezentă.

SIMBOLUL GNOSA

– Prin dobândirea cunoaşterii sensibile a adevărurilor Divine s-a tras concluzia la vechii greci că „gnosis” este credinţa în Dumnezeul dezvăluit în mod egal în toate creaţiile Sale şi prin legătura intimă a acestora cu Adevărul ca valoare supremă. De aceea acest simbol poate fi denumit şi „detectorul de minciuni ” întrucât ne protejează de acestea şi ne acoperă ochii cu vălul adevărului divin suprem.
– Gnosa este de o utilitate maximă în tratamentul Karuna-Reiki în ameliorarea simptomelor aşa-numitelor maladii psihosomatice . Acestea apar atunci când, din cauza unor cauze externe, datorită stresului şi a consumării puternice a energiei psihice, după un anumit timp, aceste deficite energetice sau acumulări de energii negative se transpun în fizic – se somatizează.
– Gonosa, atunci când este aplicat în tratamentul Karuna-Reiki, pentru propria persoană, are ca efect amplificarea rapidă a performanţelor.
– Gonosa, atunci când este aplicat pe propria persoană duce la crestere performanţelor sportive simbolului Gnosa.
– Amplifică capacitatea de concentrare a sportivilor şi înlesneşte o practică uşoară şi creşte simultan eficienţa acestora.
– Gnosa amplifică claritatea mentală şi ajută în procesele decizionale complexe implicate de jocul de şah, Gnosa ne ajuta la examene orale, examene scrise, teste grilă sau la examenele auto, simbolul Gnosa ne poate asista în a obţine un nivel de comunicare mai eficient.
– In tratamentul Karuna-Reiki, Gnosa ne ajuta la amplificarea comunicării interpersonale.
– Gnosa dezvoltă capacitatea de creaţie artistică.
– Elevii şi studenţii pot să se bucure de această capacitate a simbolului Gnosa nu numai în rezolvarea temelor pentru acasă, ci şi pentru realizarea de referate, lucrări şi proiecte necesare la şcoală, liceu şi facultate.
– Gnosa trezeşte din mahmureală, elimină oboseala şi anihilează gândurile parazite.

Karuna ReikiSIMBOLUL KRYIA

– Prin tratamentul Karuna-Reiki, Kryia transforma ideile în acţiune, manifestând tot ceea ce este benefic pentru fiecare. Veţi fi astfel conştienţi că aţi ales în conformitate cu voia Divină şi că opţiunile voastre sunt cele optime.
– Kryia îndepărtează rezistenţele inconştiente şi asistă în amplificarea capacităţii de concentrare.
– Simbolul Kryia, utilizat în tratamentul Karuna-Reiki, vă poate ajuta in relatiile de prietenie, armonie şi colaborare interumană.
– Kryia pe propria persoană cat si pe pacienti de la şolduri în jos, până la tălpi, acesta împământează. Împământarea este deosebit de importantă pentru fiecare; elimină senzaţia de a fi „aerian” şi predispune la o circulaţie energetică optimă prin canalele energetice ale corpului. Energiile negative sunt împinse în jos, prin centrul tălpilor în pământ unde sunt reciclate.

SIMBOLUL JAVA

– Utilizarea simbolului Java în tratamentul Karuna-Reiki asistă la ridicarea şi străpungerea vălului necunoaşterii şi al iluziilor care este în general generat de condiţionări şi de educaţia fixistă la care mulţi au fost supuşi.
– Java îndepărtează falsul şi ajută mintea şi sufletul să încorporeze realitatea, adevărul şi valorile esenţiale şi benefice rasei umane.
– Tratamentul Karuna-Reiki, cu ajutorul simbolului Java vă dezvolta o imunitate faţă de condiţionări.
– Java ne ajută să ne regăsim propria forţă şi putere interioară. Ce înseamnă aceasta? Aţi simţit vreodată că sunteţi „scurşi”, epuizaţi, fără chef şi dispoziţie să faceţi nimic? Aţi fost vreodată în situaţia în care, deşi cunoşteaţi în mod intelectual sau raţional un anume subiect să nu vi-l puteţi aminti sau să vi-l readuceţi în planul conştiinţei foarte greu? Sau poate v-aţi simţit atât de slab din punct de vedere fizic, încât nu mai eraţi în stare să ridicaţi o sacoşă cu cumpărături? Toate acestea sunt cazuri în care propria forţă interioară, atât fizică, cât şi mentală, emoţională şi sufletească sunt în suferinţă. Simbolul Java, activarea şi aplicarea acestuia pe toate chakrele ne poate ajuta foarte rapid să depăşim aceste situaţii şi, mai mult, să le prevenim, să le facem să nu mai apara.
– Tratamentul Karuna-Reiki cu simbolul Java, elimină preconcepţiile. Un exemplu foarte des întâlnit de idei preconcepute o reprezintă superstiţiile.

SIMBOLUL SHANTI

– Utilizarea simbolului Shanti în tratamentul Karuna-Reiki ajută la vindecarea trecutului, la trăirea vieţii prezente în armonie şi la eliberarea de trecut şi de viitor. Alte utilizări ale simbolului Shanti în tratamentul Karuna-Reiki sunt:

– inducerea stării de detaşare;
– acceptarea trecutului;
– acceptarea prezentului;
– crearea unui viitor luminos;
– eliminarea îngrijorărilor;
– tratamentul insomniei;
– eliminarea coşmarurilor repetate;
– inducerea unui somn odihnitor;
– eliminarea rapidă a temerilor şi a fricilor;
– „dezamorsarea” atacurilor de panică;
– eliminarea angoaselor;
– inducerea unui sentiment de realizare;
– utilizarea simbolului Shanti în tratamentul Karuna-Reikia este folosit pentru a oferi încredere în viaţă şi în propria persoană;
– pentru orice tip de armonizări;
– pentru deschiderea (atât cât este permis de către divinitate) a celui de-al treilea ochi;
– pentru inducerea unui sentiment de pace;
– pentru deschiderea chakrelor;
– folosit în incantări pentru relaxare.

SIMBOLUL AUM (OM)

Tratamentul Karuna-Reiki utilizeaza simbolul AUM deoarece acesta reprezinta sinteza măiestriei compasiunii şi a iertării. Poate cea mai cunoscuta mantra este „OM MANI PADME HUM” sau varianta „AOUM MANI PADME AOUM”. Aceasta este o mantră foarte puternică ce conţine în ea energia pură a simbolului AUM (OM). Energia sa este de culoare albă, strălucitoare, de vibraţie foarte înaltă şi cu o putere foarte mare de purificare. Simpla rostire de trei ori a numelui simbolului are puterea de a curăţa spaţiul din jur, de aceea este bine ca acest nume să fie cântat sau incantat, pentru a-i mări puterea. Pe acest principiu se bazează, de fapt, utilizarea numelor sacre, a mantrelor, a căror putere se amplifică de multe ori atunci când sunt cântate.

Simbolul AUM (OM):
– Sunetul sacru al universului. Om curăţă, stabilizează şi piaptănă aura.
– Din punct de vedere spiritual, acestui simbol îi corespund Îngerii Purităţii şi ai Armoniei Divine.
– Ne ajută să trăim în limpezime, puritate, claritate, să găsim soluţii oricaror conflicte, să găsim fericirea ultimă chiar în interiorul nostru.

DAI KO MYO – SIMBOLUL DE MAESTRU TRADIŢIONAL

      Dai Ko Myo se traduce prin „marea lumină strălucitoare”. Acest simbol se poate utiliza oricum, în orice scop pozitiv, el reprezentând sursa de lumină, lumina universală, locul de unde ne tragem energia. Este un simbol de vibraţie foarte mare şi este recomandat să fie folosit cât mai des in tratamentul Karuna-Reiki. Dai Ko Myo este sursa supremă de energie. Dai Ko Myo se poate folosi pentru protecţie psihică şi pentru curăţarea şi deprogramarea cristalelor terapeutice. Are capacitatea de a umple de lumină şi, prin deschiderea sursei, adică prin desenarea simbolului Dai Ko Myo, putem crea conuri de lumină protectoare care să înconjoare o persoană sau un obiect în vederea protecţiei energetice.

      Dai Ko Myo reprezintă nivelul cel mai înalt la care poate ajunge un om deocamdată. Este lumina supremă, necondiţionată, pură, care face ca tot ceea ce există pe Pământ să fie animat şi viu. Prin aplicarea tratamentului Karuna-Reiki si accesarea sursei de lumină, putem modula energia astfel încât să creăm mecanisme de protecţie puternice şi eficiente. Dai Ko Myo reprezintă dragostea divină care ne învăluie, este forţa care ne susţine şi care ne umple vieţile de fericire şi întregire sufletească. Dai Ko Myo este vârful piramidei luminii pe care toţi ar trebui să-l atingem pentru a ne îndrepta existenţa şi pentru a accede spre legea iubirii, detaşându-ne de legea karmei. Dai Ko Myo este viaţă, lumină, existenţă, putere, fericire şi succes. Dai Ko Myo reprezinta imaginea divinităţii manifestate prin palmele noastre în scopul vindecării. Dai Ko Myo este simbolul de maestru.

Aflati mai multe detalii pe aceasta tema pe blogul meu.

DIN POEZIILE IMPARATULUI MEIJI

In fata lui Dumnezeu

Numai cine se stie cu sufletul curat
Poate sta cu smerenie in fata lui Dumnezeu cel nevazut.
Ochiul omului nu-l poate vedea pe Dumnezeu,
Dar Dumnezeu ne priveste cu ochi patrunzatori
Vede tot ceea ce facem si gandim
Numai cine are Adevarul in sufletul lui curat
Poate sta umil in fata lui Dumnezeu.

DIN POEZIILE IMPARATULUI MEIJI