ROLUL ENERGETIC AL FICATULUI ÎN ORGANISM
Ficatul este responsabil de funcţionarea armonioasã a tuturor organelor interne, inclusiv de a sa. Caracteristica ficatului este de a „înflori” şi de a înlãtura depresia. Ficatul este sediul emoţiilor negative puternice (ură, mânie). Problemele de ficat vin, în general, dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane dar disimulată într-o mânie faţă de altcineva, rezultat al unui conflict între suflet şi mental. Un ficat slab, la nasterea unui copil, arată că, într-o viaţă anterioară, a existat un dezacord între suflet şi mental (uneori chiar şi un dezechilibru) iar icterul are, în acest dezacord, o cauză. Daca în viaţa actuală individul suferă un prejudiciu şi nu va şti să-l îndrepte, icterul poate să se declanşeze. Ficatul este organul care ripostează la supărarile pe oamenii apropiaţi şi păstrează deseori mânie reprimată. Ficatul este sediul celor mai negative emoţii (ura, mânia, furia). Problemele de ficat vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane, ca rezultat al unui conflict între suflet şi mental. Ficatul suferă la persoanele cărora le place să facă aprecieri dure la adresa celor apropiaţi. Citeste tot…